sâmbătă, 29 august 2009

Teleportare


Crengile slabe de îngeri şi înmugurite recent de o nouă atmosferă, încearcă să nu-şi mai amintească de iarnă. Genunchiul drept se lipeşte de scândurile verzi şi vechi ascunse de tejgheaua nouă a fântânii în care palmele dorm, degetele au diferite coşmare iar aerul proaspăt de dimineaţă continuă să mă spele pentru a nu fi adeptul letargiei. Imediat pleoapele resimt fulgerul sunetelor ce troncăie visător pe drum. Societatea rurală respiră în continuare alături de vecinul Culiţă ce ascultă de conştiinţa pacifismului dotat cu o cultură nescrisă, faţa alături de pielea mea se mişcă la îndemnul vocii acestuia ce explică un salut fericit apoi îşi continuă drumul în deal spre cireşi în timp ce eu revin la liniştea filozofică. O mână cade nedureros pe simpla cană, ochii încep a visa uitându-se la fluidul fermecător ce dansează în suport apoi coboară spre dinţi iar limba mi se revoltă civilizat când sesizează grame de senzatii reci ce se pregătesc a fi înghiţite de mine. Agitaţie multă, multă prin beznă ... Suntem mulţi care atacă dar cu mâinile goale şi fără să simţim ceva. Duşmanii invizibili ne aşteapză dincolo de râul secat unde e prea întunecat. În dreapta mea aleargă Silviu, coleg din liceu, fiind îmbrăcat într-o jeacă roşie în care este agăţat şi un rucsac, eu într-o jeacă neagră de primavară. Atmosfera e plină de fum ciudat de negru ce nu-mi oferă posibilitatea de a-i vedea pe ceilalţi din grupul nostru care luptăm pentru echilibru social, chiar dacă sunt împins de mâini din spate, chiar dacă mă izbesc şi mă împiedic în ei, dar tot nu-i simt vizual ci doar pe Silviu ce prezintă un fizic disperat. Apar zgomote ciudate, ascuţite, înfioratoare de dincolo de râul secat unde este depus pericolul de care ne tot apropiem. Înaintez faţă de Silviu, iar deodată nu se mai aud zgomote pe pietriş. Îmi dau seama că membrii grupului nostru s-au spulberat chiar aproape datorită pericolului. Mă întorc speriat şi îl obeserv pe Silviu aruncat la pământ dar însoţit la abdomen de o lumină roşie. Jenunchii mei se apropie de corpul lui iar acea lumină falsă e un glonte laser. Scot glontul ce are o lungime de 11 cm şi un diametru de 1.7 cm. Ating din greşeală vârful acestuia şi simt cum el a început să-mi sugă sângele din arătatorul drept. Mă ridic rapid în timp ce glontul se strecoara printre jenunchii lui Silviu care nu-mi oferă nici un zgomot, nici un semn de respiraţie. Când hotărăsc să-l ridic de sub braţe, văd prin plete cum sutele de gloanţe izbucnesc spre corpul meu... Cana nu e golită nici pe jumătate şi o scap de la gură ca şi cum aş fi înţepat din spate, ea cazând pe lemnul verde ce îmbracă fântâna. Speriat şi străin încă cu mine, mă uit la arătătorul drept care într-adevar e plin de sânge în timp ce îmi apare bunica cu o intonaţie calmă : -Nu te-ai spălat încă pe faţă ?..... Multumesc pentru ca ati citit povestirea lunii iulie 2009 Autor povestire : Andremis

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu | Feed

Trimiteți un comentariu



 

alex mihaescu Copyright © 2009 Premium Blogger Dashboard Designed by SAER